„Sunteţi pe locul acela sfânt unde a răsunat glasul Domnului, atunci când se înălţa la ceruri, zicând: De Ierusalim să nu vă despărţiţi! Vorbele acestea au fost rostite către Sfinţii Săi Apostoli, dar ele au un înţeles tainic pentru noi toţi. Numele Ierusalim se tâlcuieşte Sfânta Pace” – Sfântul Ioan Iacob Românul
Dincolo de albia secată a pârâului Cedrilor, lângă Sfânta Cetate se înalţă Muntele Măslinilor unde Domnul Iisus Hristos, însoţit de ucenicii Lui se retrăgea la rugăciune. A şi lăcrimat pentru Oraşul Păcii şi de aici S-a Înălţat la cer.
Pe culme se află Mânăstirea rusească de maici – Eleon – care este înconjurată de zona arabă a Ierusalimului. Cu tot dinamismul din zonă, în incinta mânăstirii nu pătrunde zgomotul. „Liniştea nu e tăcerea, ci lipsa de zgomot. Dincolo de tăcere locuieşte liniştea, isihia cea sfântă”. Cine doreşte să preguste minunăţia raiului, să vină la Eleon. Înaintea noastră, Maica Domnului a fost prin această grădină a raiului şi de aici a privit Înălţarea.
Copaci înalţi deschid drumul spre grădinile cu flori, peste tot se aud cântecele păsărelelor poate şi cântecul păsării unice. Lângă clopotniţă este paraclisul cu hramul „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, iar în apropiere marea biserică cu hramul „Înălţarea Domnului”.
Sfântul Ioan de la Hozeva a avut o descoperire. I s-a arătat Mântuitorul Iisus Hristos, acolo sus, pe cupola bisericii mânăstirii Eleon. El nu încetează nici acum să mişte mâna sa spre binecuvântare.
De aici le-a spus Apostolilor: „Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi ridicându-Şi mâinile i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer” (Luca 24, 49-51). Şi aici va coborî pentru dreapta Judecată, căci le-au spus îngerii: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer ? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1, 11).
Sfânta Liturghie se face zilnic între 5,30 şi 7. Specificul liturgic rusesc te emoţionează, la fel ca nobleţea imperială rusă. Stai nemişcat, unit cu Cerul şi pământul, Domnul fiind prezent printre vrednicii slujitori ai Lui. Apoi eşti invitat la masă.
Aproape este cimitirul şi pelerinul care păşeşte prin el primeşte de fapt binecuvântarea multor sfinţi. Unii oameni simt şi miresmele moaştelor celor îngropaţi aici şi poate că o astfel de simţire ar trebui să fie un obiectiv esenţial al pelerinilor. În depărtare, se zăresc Betfaghe, Betania, munţii şi pustiul Iudeei. Urmează Marea Moartă.
Alături de măicuţele rusoaice sunt şi maici românce, care merg pe urmele paşilor sfinţi. Maica S. a intrat în viaţa monahală la mânăstirea Vladimireşti. În anii grei de după decretul din 1959 a lăsat mânăstirea Pasărea şi a venit în Ţara Sfântă, din 1962. Era în timpul patriarhului Iustinian, care a ocrotit-o. La început a stat la „Aşezământul românesc”, apoi a venit la Eleon. M-a primit în grădina ei frumoasă ca o Mică Galilee, în care păsărelele cântau nespus de frumos. Printre păsările Domnului, care o aşteaptă să le aducă mâncare şi apă purtăm o convorbire.
– Ce vă mai amintiţi de acasă?
– În copilărie multe se fac fără ştire, dar am avut părinţi credincioşi care ne-au îndrumat pe drumul cel bun. Când ne aşezam la masă, mama ne punea să facem o cruce şi să ne rugăm şi apoi ne dădea să mâncăm. Trebuie să mănânci cu frică de Dumnezeu. M-am chinuit mult acasă cu tata care fuma şi bea.
– Ce vă amintiţi despre Sfântul Ioan Iacob?
– Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru sfinţii pe care i-am avut. Am fost şi m-am închinat Sfântului Ioan Iacob. Maica Natalia de la noi i-a slujit Sfântului şi a stat cu el. Povestea că era foarte credincios, foarte evlavios şi cu multă frică de Dumnezeu, având duhul lui Dumnezeu. Vorbea din inimă, era un pustnic adevărat şi a dus o viaţă de sfânt. Frica de Dumnezeu îţi dă ruşine faţă de oameni şi îi respecţi că sunt zidirea lui Dumnezeu. Cu un copil vorbeşti cu blândeţe, iar dacă a făcut o greşeală trebuie îndeamnat cu vorbă bună.
Sfântul mânca foarte puţin, totul cu dreaptă socoteală. Nu mâncarea ne mântuieşte, important e să avem inima curată. Când am venit aici era viaţă de sine. Maica Natalia, care a plecat la Domnul la vârsta de 102 ani, m-a ajutat să mă obişnuiesc cu brânză, lapte, ouă, peşte. De mult m-am obişnuit şi acum n-aş mai putea altfel. Un călugăr nu trebuie să mănânce carne, aşa cum rânduieşte Dumnezeu.
– Aţi auzit cumva ce canoane dădea Sfântul Ioan Iacob?
– În funcţie de persoană pentru că spovedania este un control al conştiinţei. Nu trebuie să spui minciuni, dar nici să exagerezi. Dacă ascunzi ceva, vei avea îndoite păcatele. Suntem pământeni, nu îngeri, ca atare greşim. Fumatul e un păcat greu pentru că fumul de tutun amărăşte sufletul, duhul lui Dumnezeu şi nu avem voie să facem asta cu duhul divin pus în noi. Eşti zgârcit, cu asta pleci. Părinţii ne-au învăţat să spunem Tatăl nostru şi alte rugăciuni. Dacă părinţi nu învaţă copiii să spună rugăciuni rămân neştiutori.
– Cum aţi simţit prezenţa Domnului Hristos aici, în Ţara Lui?
– Am simţit ceva minunat, un duh de linişte care trăieşte aproape de tine. Lângă biserica aceasta este piatra pe care se afla Maica Domnului când s-a ridicat Fiul ei la cer. Dacă pui capul pe ea simţi cum îţi transmite o linişte sufletească.
– Dar prezenţa Maicii Domnului?
– Dacă te rogi şi ai credinţă o simţi cu inima. Am avut necazuri mari aici, nu dormeam. Aţipind odată, am văzut-o pe Maica Domnului în vis cum se ruga pentru mine. M-am cutremurat, dar am ştiut că Maica Domnului are milă de mine. Trebuie doar s-o iubim, s-o respectăm. Dacă strigi cu toată inima către ea este imposibil să nu te ajute, orice necaz ai avea. Ispitele sunt bune dacă poţi să le duci şi să le înţelegi, să vezi de unde vin. Dacă am făcut ceva şi pe cine am supărat, pe îngerul meu, pe Maica Domnului. Ispitele nu vin degeaba. Când am citit „Acatistul Maicii Domnului” bucuria tuturor celor necăjiţi am simţit ajutorul ei. La mari necazuri am citit cu lacrimi acest acatist şi am avut multă bucurie de la Maica Domnului care ne ajută foarte mult.
– Ce alţi trăitori aţi mai cunoscut?
– Am cunoscut pe părintele Ioanichie, ucenicul Sfântului, dar sunt mulţi care au duhul lui Dumnezeu fără ca să ştim.
– Ce aţi simţit la „Sfântul Mormânt”?
– Fiecare simte ceva unic. Nici nu poţi să spui ce este acolo unde a fost Domnul îngropat. E bine să-ţi pui capul acolo pe Mormânt, unde Domnul a stat păzit trei zile, apoi a înviat. Oamenii se comportă diferit la „Mormântul Domnului”, bine măcar că sunt acolo. E bine să fii pomenit acolo, dar fiecare primeşte după credinţă şi depinde de ceea ce ceri. Dacă ceri mântuire şi răbdare în viaţă, aceasta vei primi, nu bogăţie ci sfârşit creştinesc să cerem. N-am venit cu nimic în viaţa asta şi doar cu duhul lui Dumnezeu plecăm. Fără fapte credinţa e moartă.
– Dar tocmai credinţa a scăzut la oameni.
– Dacă ar fi credinţă, ar fi şi iubire de semeni. Cum poţi tu mânca din pâinea asta când ştii că alţii nu au ce mânca? Dacă ai, dă şi altuia o fărâmitură. Trebuie iubire, Dumnezeu fiind iubire. Acum s-au smintit toţi şi cred că nu ne mai rabdă Dumnezeu prea mult şi se apropie venirea Domnului. Mai întîi va veni lepădarea de credinţă, iar cine va fi tare pe toate le va răbda.
– Cum era mai demult viaţa în Ierusalim?
– Era altfel pentru că era mai multă linişte. Acum vin fel de fel de pelerini şi grupuri şi strică liniştea. Prea s-a aglomerat. Sâmbătă seara la „Sfântul Mormânt” naţiile fac o mare hărmălaie, fiecare în felul ei. Când ajungi unde a fost Domnul înmormântat ar trebui să stai să te reculegi, să te rogi în linişte. Arareori omul trăieşte bucuria unei Liturghii de noapte doar Cinul călugăresc. Domnul S-a născut într-o peşteră şi a sosit discret, dar a doua oară va veni cu Judecată, cu foc şi pucioasă. Un creştin adevărat nu vede păcatele aproapelui, chiar dacă a greşit, să le vedem pe ale noastre. Să nu-ţi pârăşti aproapele, că nu vei vedea faţa Domnului.
– Ce sfaturi aţi da părinţilor din vremurile noastre?
– În primul rând să nu aibă televizor în casă. Dacă ai ce mânca şi spui o rugăciune, nu mai ai nevoie de televizor cu deşertăciunile lui. Copiii nu învaţă ceva bun acolo căci sunt prea puţine emisiuni bune. Acum toţi copiii au telefoane în buzunare lor, dar pentru ce le trebuie?
– Vă mai doriţi ceva în viaţa aceasta?
– Nu, doar mila lui Dumnezeu să fie cu mine şi sfârşit creştinesc. Să fiu sănătoasă, să merg la biserică, să nu stau la pat. Poţi să mai adormi, făcând rugăciunea în biserică, dar eşti în casa Domnului. Să mă ajute Dumnezeu să fac totul bine.
– Vă rog să ne mai spuneţi ceva frumos din Ţara Sfântă.
– Totu-i frumos în Ţara Sfântă, în Ţara Domnului. Totu-i frumos, unde s-a scurs Sângele Domnului. Nici diavolul nu poate să calce pe pământul sfânt pe urma oamenilor, pentru că îl arde. Este un privilegiu să ajungi în Ţara Domnului şi să calci pe pământ sfânt. Ce păcat că mulţi nu vin respectuos îmbrăcaţi la biserică. Trebuie să fim atenţi pentru că venim în faţa lui Dumnezeu. Când plecaţi cu darul lui Dumnezeu, inima să se roage pentru că dacă inima e la Domnul El ştie de ea. Să spunem în gând: „Doamne Iisuse…”, „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu…”, „Sfinte îngere…”, şi vom simţi mila lui Dumnezeu. Seara să facem rugăciunea, să ne rugăm măcar în pat, să facem trei metanii, să ne facem cruce, pentru că toţi avem un Stăpân pe pământul acesta.
Toate sunt de la Dumnezeu. Dar până va veni Domnul, toată lumea trebuie să-L cunoască. Să aibă credinţă, frică de Dumnezeu şi milă faţă de săraci. Să mergeţi în ţară cu bucurie, pace şi dragoste.
– Ce gânduri aveţi după o viaţă petrecută la mânăstire?
– Dau slavă lui Dumnezeu să-mi dea un sfârşit creştinesc în acest colţ de rai. Nu fac eu fapte prea multe bune, dar sunt mulţumită că sunt aici în casa Domnului. Ce va fi mai departe doar Domnul ştie.
