Un veritabil proces de conştiinţă al omului contemporan

Un veritabil proces de conştiinţă al omului contemporan

În istoria omenirii, pentru unii Maria Magdalena este Sfântă, pentru alţii o piatră de poticnire, pe care nu o pot ocoli ori face uitată, de aceea o prind în diverse circuite şi filiere, altele decât circuitul creştin. Chipul Sfintei Maria Magdalena este o piesă mult jucată şi intens disputată pe tabla de şah a istoriei. Un duel al tălmăcirilor şi răstălmăcirilor, al unor aşa zise codificări şi decodificări, la care sunt supuse simbolurile şi personajele religioase.

Indiferent de tradițiile existente, cel mai important este faptul că Maria Magdalena este prima persoană care L-a văzut pe Hristos Înviat. Pentru lumea de astăzi, ea este dovada autenticității Învierii trupești, ceea ce reprezintă fundamentul credinței noastre. Ea este prima dintre apostoli, apostolul apostolilor. Pentru noi, Sfânta Maria Magdalena, astăzi, în sens cu totul particular, nu e cum spune tradiţia occidentală, ca modelul penitenţei, ci dovada Învierii.

Oricum însă, chiar dacă drumul lacrimilor Sfintei Maria Magdalena trebuie să treacă şi prin mărăcinişul comercial de brand turistic, atât pentru Răsărit cât şi pentru Apus, atât pentru omul religios cât şi pentru cel momentan secularizat, Sfânta Maria Magdalena se impune ca o personalitate cu totul remarcabilă a istoriei creştinismului, plină de farmec şi mister. Ce şuvoi puternic şi bogat a izbucnit în Dimineaţa aceea memorabilă lângă Mormântul gol din Grădina Ghetsimani!… A schimbat istoria lumii. Fapt incontestabil, care se exprimă chiar şi prin toate aceste tălmăciri sau răstălmăciri stârnite de recunoştinţa şi iubirea celei care continuă în acest fel să ne vestească bucuria Învierii pentru noi toţi, aşa cum a trăit-o ea însăşi. De atunci, de la Înviere, Sfânta Maria Magdalena este mereu şi lângă noi, vestind Învierea. Chiar şi cei care îi romanţează viaţa, se văd siliţi să amintească de dimineaţa aceea, în care lumina Învierii a făcut explozie în istoria omenirii.

Sfânta Maria Magdalena e foarte contemporană şi figura ei e necesară creştinilor din zilele noastre, pentru a avea îndrăzneala să-şi mărturisească credinţa.

 

Mărturii din Sfântul Munte Athos

A orânduit Dumnezeu ca, să ni se întredeschidă uşa unei tainiţe, mai puţin cunoscută şi cercetată, din vistieriile tradiţiei răsăritene. Astfel, din chipul Sfintei Maria Magdalena ar fi lipsit tocmai ceva ce s-ar putea să fie taina cea mare a vieţii sale şi care dezleagă misterul ciudatei lupte dată în jurul numelui ei.

„Cuvântul înţeleptului Nichifor Callist Xanthopol, după cum se va vedea, este tot ce-i mai bun din câte se cunosc despre marea purtătoare de mir, Maria Magdalena. Mai cu seamă ceea ce scrie despre viaţa ei din tinereţe, despre «acei şapte demoni», şi în genere despre viaţa ei, înainte de a cunoaşte pe Iisus Hristos. Un interes aparte are, de bună seamă, ceea ce scrie despre pricina pentru care diavolul, bazându-se pe prorocia de la Isaia «Iată Fecioara va lua în pântece», s-a pornit cu turbare împotriva fecioriei ei. Aceste mărturii sunt necunoscute chiar şi celor foarte îmbisericiţi.

În orice caz, este vădit că subiectul întrupării Fiului lui Dumnezeu i-a scăpat vicleniei diavolului. El s-a pornit împotriva Mariei Magdalena, după ce Hristos se întrupase din Fecioara Maria, fără ca el să-şi dea seama, neavând habar şi neputând să priceapă Taina Iconomiei dumnezeieşti, de vreme ce, potrivit cântării «nu au cunoscut cum Te-ai întrupat îngerii Tăi cei netrupeşti», cu atât mai mult nu a cunoscut diavolul cel căzut! I s-a distras atenţia, căci fiind zidire, nu este nici pretutindeni prezent, nici nu ştie toate.

Am putea spune, deci, că Sfânta Maria Magdalena a căzut victimă urii înverşunate a diavolului. Sfântul Nichifor numeşte această posedare demonică a Magdalenei «taină». Deci el explică de ce a fost războită Sfânta Maria Magdalena cu atâta ură prin «şapte demoni», ca să se împiedice naşterea lui Hristos «din fecioară». Ea a suferit cumplit, dar fecioria a rămas neatinsă”.

A fost o vindecare de boală, nu de o viaţă dezordonată.

Ieromonahul Gherontie definea obscenităţile, vehiculate despre Maria din Magdala, drept calomnii abisale. Înainte de a cunoaşte tradiţia despre Maria Magdalena, transmisă de Sfântul Nichifor Callist Xanthopol, am fi înţeles că e vorba de calomnii foarte mari şi îndrăzneţe. Vedem acum că ar fi fost insuficient, chiar greşit. Acestea sunt calomnii cu ţintă metafizică, deoarece viaţa Sfintei Maria Magdalena cuprinde ea însăşi o deschidere abisală. De la Sfântul Nichifor Callist Xanthopol, am aflat că în existenţa Mariei Magdalena se află, într-adevăr, o taină. Dar nu „taina” păcatelor sau „taina” gnosticilor. Taina posesiunii demonice, de care a suferit, este legată de războiul dus de îngerul căzut împotriva Creatorului. În termeni militari moderni, am putea spune că Maria din Magdala nu a fost doar un fel de „victimă colaterală” a acestui război. Nu! Nicidecum! Cel rău o trecuse pe lista „suspectelor” ce trebuiau nimicite.

Iar Maria din Magdala a rezistat. Dacă s-ar fi lăsat târâtă de lumea ispitelor, aşa cum fabulează calomniatorii, nu ar fi fost nevoie de şapte duhuri rele. Era îndeajuns unul singur şi acela discret. Papa Grigorie I a sesizat corect şapte: numărul demonilor, de care a fost scăpată Maria Magdalena, era un număr simbolic. Aşa cum era şi cel de „legiune” la demonizatul din Gadara. În tradiţia Răsăritului, el nu simbolizează pretinsele păcate capitale ale tinerei din Magdala, ci şapte asupriri diavoleşti capitale, şapte războaie, şapte împotriviri şi suferinţe ale celei ce va fi Sfânta Maria Magdalena.

Ni se pare semnificativ că în „Acatistul Sfintei Maria Magdalena” de la Mânăstirea Simonos Petras putem descoperi câteva confirmări discrete, indirecte, ale tradiţiei Sfântului Nichifor Callist Xanthopol.

În Icosul „A” citim: „Bucură-te ceea ce de la început te-ai bucurat de Taină”. Adică: bucură-te cea care ai luat parte la luptă în jurul Tainei Întrupării, o Taină pe care nu au cunoscut-o nici cetele îngereşti. O taină abisală în sens dumnezeiesc, aşa cum este orice taină adevărată.

În tradiţia, reprezentată de preaînţeleptul Nichifor Callist Xanthopol, Sfânta Maria Magdalena îndură mucenicie pentru Hristos, asemenea prorocilor dinaintea Întrupării şi este asemeni lui Iosif, Logodnicul, protectorul Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. În centrul dramei cu rezonanţe abisale, în care vicleanul se înşeală în socotelile lui, se află Iisus Hristos. Confruntarea se desfăşoară în Cerurile deschise.

 

Maria Magdalena – vocea feminismului

Născocirile moderne despre Mary Magdalene lezează demnitatea de eroină, de Sfântă creştină şi de femeie de mare sensibilitate, care a fost şi este Sfânta Maria Magdalena. Toate acestea nu numai în raport cu imaginea tradiţională din Răsăritul creştin, dar şi faţă de imaginea mai compozită din Apus. Cum era de aşteptat, vocea feminismului s-a auzit şi în privinţa Sfintei Maria Magdalena, fireşte din perspectiva proprie Weltanschaung-ului feminist.

Isabelle Chareire, conferenţiar principal la „Facultatea de Teologie a Universităţii catolice” – Lyon, a formulat teza că istoria receptării Mariei Magdalena este opera unei recitiri masculine, care a reţinut mai mult decât orice altceva figura păcătoasei care s-a căit, o relectură care a avut tendinţa să estompeze rolul ei apostolic”. Amintim că în Răsăritul creştin, lucrurile stau altfel, scrierile Sfântului Dimitrie de Rostov fiind una din dovezi.

Sub influenţa unor mentalităţi masculine, s-a operat cea mai dramatică dintre deformaţiile istoriei în Europa occidentală. Maria Magdalena a fost transformată într-un monstru exemplar şi într-o păcătoasă model, pentru că istoria ei unicat, ameţitoare şi privilegiată, oferea imaginaţiei posibilităţi şi reprezentări de necontrolat”.

 

Maria Magdalena – pseudoeroina gnostică

Textele provenind de la gnostici fac din ea o adevărată „eroină gnostică”. Ca şi alte grupuri sau partide, gnosticii îşi măreau numărul de aderenţi, exploatând fireasca năzuinţă a femeilor după egalitatea statutului lor social cu cel al bărbaţilor, chiar şi cu preţul renunţării la specificul lor inalienabil şi atât de respectabil. „Maria Magdalena este folosită de gnostici drept purtătoare de cuvânt în lupta lor împotriva «Bisericii Mari»”, constată dl Régis Burnet şi ne arată de ce: „Maria Magdalena era un personaj «practic» pentru gnostici, «la îndemână»”. Întrucât Evangheliile canonice arată că se află în apropierea lui Iisus, ea devine candidată perfectă pentru un rol de iniţiată, adică, [în concepţia gnostică – n.n. -] o persoană aptă de a transmite un mesaj inedit şi secret. Pe lângă aceasta, era un personaj feminin şi pentru gnostici e importantă reconcilierea între masculin şi feminin. Mai mult, nu este un personaj încărcat şi dificil de manevrat.

Teza gnosticilor este concentrată foarte bine de Régis Burnet în Cahiers Évangile nr. 138 prin cuvintele: „Il y a donc les élus et les autres”.„Aşadar, sunt [de o parte] aleşii iar [de cealaltă parte], ceilalţi”. „Celălalt este infernul” proclamă Sartre. Acesta e drumul lumii secularizate. Cu totul altul este drumul lumii celor care-L caută pe Hristos: „iubiţi pe vrăjmaşii voştri!” (Matei 5, 44). Adică: „de la celălalt ne vine mântuirea, iubeşte-l ca pe tine însuţi!”

Lucrurile sunt limpezi. La gnostici, Maria Magdalena nu este un Apostol al Domnului nostru Iisus Hristos, ci porta-voce a doctrinelor gnostice, instrumentul lor. Îi exploatează renumele, pentru a-şi face mai credibilă pseudo-tradiţia confecţionată pentru uzul public. Şi susţin că originalul s-ar afla la ei. Dar falsul se vede imediat, este lipsită de viaţă, fiind un personaj compus numai din simboluri şi doctrine gnostice, ceva complet artificial, abstract. Dacă nu ar exista chipul viu, pasionant, al Sfintei Maria Magdalena, păstrat de tradiţia Bisericii, Magdalena gnosticilor ar rămâne un nume uscat, o maşinărie.

 

Dreptul la sfinţenie, un drept al omului refuzat de filosofia politică la modă

La fel s-au petrecut lucrurile şi cu imaginea Sfintei Maria Magdalena. Încă din secolul al XVI-lea semnalmentele portretului-robot al penitentei Maria Magdalena se insinuează în modul de a înfăţişa chipul Sfintei Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii în spaţiul tradiţiei ortodoxe.

După mai multe asalturi de distrugere fizică a icoanelor, imperialismul iconoclast a schimbat tactica. Diseminează în întreaga lume nişte tablouri cu subiect religios sau vag religios, care ar trebui să elimine icoanele din nişa lor teologică. Substituirea e facilitată de faptul că aceste picturi sunt, ca specie, icoane modificate genetic.

Este de ajuns să răsfoim cataloagele unor Expoziţii de „artă religioasă”, sau cartea-album închinată de dna Jane Lahr lui „Mary Magdalene”, şi proliferarea tumorală devine evidentă. Mai ales că intervine şi post modernismul, unde imaginea-şoc, distrugătoare, sau cel puţin caricaturizantă este caracteristica fundamentală. Ajungem la o temă de mare sensibilitate, mai ales în ceea ce priveşte reprezentarea Sfintei Maria Magdalena în pictura occidentală. Din dorinţa conştientă sau ascunsă de a da frâu senzualităţii proprii, mulţi artişti au îmbrăţişat cu entuziasm ideea că Maria Magdalena a fost o „mare păcătoasă” care s-a pocăit. „Netrăind o viaţă autentică în Hristos, artistului apusean i-a fost extrem de greu să păstreze un echilibru” şi a proiectat propriile slăbiciuni asupra chipului pictat.

Atragem atenţia că pseudo-sacrul gnostic se poate folosi de imagini şi simboluri religioase, precum şi de pseudo-icoane pentru propria sa pseudo-sacralitate. Aproape fiecare pagină a albumului dnei Lahr este o demonstraţie a acestei alchimii.

 

Virusul unei pandemii spirituale

„Noi şi vechi imagini pentru Maria Magdalena” – virusul NO.MM (New Old Mary Magdalene) – este un subiect/virus foarte prolific. Cu un puternic feed-back, adică îi manipulează chiar şi pe manipulatori. Este un nod deosebit de activ al reţelei, al plasei, foarte link-at şi susţine trendul pe piaţă.

După ghizi de tipul „neo”, ne oprim şi asupra „barbarilor” din vremea noastră, împreună cu Alessandro Baricco. De formaţie filosof, profesorul italian Baricco a analizat, în anul 2006, mutaţia în curs de desfăşurare din lumea contemporană. Căutăm să înţelegem prezentul şi viitorul complexului Maria Magdalena, pe traseul surfingului unei mutaţii care „nu mai are nevoie de Schubert” şi „laicizează brusc orice gest”.

Aşadar, pandemia virusului NO.MM este, în mod specific, o eczemă; se propagă mai întâi la suprafaţă, pe stratul superficial. Iar stratul superficial este tocmai spaţiul pe care evoluează mutanţii lumii postmoderne. Frenezia imaginilor, a chipurilor şi a ideilor şocante, fantastice, despre personaje şi fapte ale religiei creştine se potriveşte foarte bine surfingului “barbarilor” moderni sau postmoderni (în sensul analizei lui A. Baricco). Ele sunt preluate de reţea şi o virusează. Mai exact spus: virusează mintea şi, desigur, viaţa celui care le absoarbe şi le metabolizează. “Barbarul” este obişnuit să zburde din ocazie în ocazie ferit de profunzimi. Complexul manipulator, denumit de noi aici NO.MM, nu este un pachet de informaţii inofensiv sau neutru. Nu rămâne la suprafaţă şi nu este strict pelicular, ci provoacă o eczemă pe epiderma minţii şi de acolo pătrunde în interior şi atacă ţesuturi de adâncime. „Barbarul”, neobarbarul, nici nu-şi dă seama că a fost infectat cu virusul unei pandemii spirituale: autozeificarea omului postmodern. Iar tot ce ar putea trimite la ceva mai presus de om, obligatoriu trebuie luat în derâdere. Mary Magdalene, à la Freud sau à la Nag Hammadi, nu produce nimic altceva decât robie spirituală. Principalul vector al infecţiei este cunoscut: mass-media. Poate tocmai de aceea virusul NO.MM se răspândeşte mai uşor în masa consumatorului mediu.

A fost o vreme când caracterul elevului se forma pe modelul eroilor şi al sfinţilor. Acum, asupra lui planează mereu primejdia schimonosirii sufletului molipsit de caricaturile de eroi virusaţi. Ţinta: orice aduce a suflet. Avalanşa de falsificări şi reconsiderări deconstructiviste a valorilor şi personajelor tradiţiei religioase creştine este, deci, sistematică şi inevitabilă în “noua eră”. Face parte organică din “noua lume”.

Alessandro Baricco arată că “barbarii au inventat omul orizontal”. Ei îşi folosesc inteligenţa şi energia pentru a călători la suprafaţă, “pe tegumenul lumii” şi refuză efortul, câteodată foarte mare, al lumii “clasice” de a sonda profunzimile. “E un efort facil. Ideea surferului”.

Caricaturile şi falsurile, oferite din belşug ca suprafaţă de surfing chipurile “religios”, nu sunt distracţii inofensive. Ele fură sufletul surferului. Îi formează convingerea că şi în religie, în domeniul căutării şi al legăturii cu Absolutul, ar fi suficient să aluneci grăbit şi spectaculos la suprafaţa lucrurilor, să prinzi din zbor cât mai multe sclipiri. Un număr cât mai mare de “soiuri de Magdalene” sau de “soiuri de religii” devine o valoare în sine, un înlocuitor al adevărului – Surfing Ersatzkultur, cultura-surogat a surfingului. În jurul lor se organizează, sau este în curs de organizare, o religie şi un cult de tip surfing. Noi îl putem surprinde sub unul din aspectele sale în “Ghidul esenţial Maria Magdalena”. Autoarea ghidului, Lesa Bellevie se îngrijeşte exhaustiv de cititorul domniei sale, “dragă cititorule”, îi formează “spiritualitatea până la capăt”. Ca atare, cititorul este ghidat cu voioşie şi amabilitate către un fel de cult laic şi strict particular, pentru personajul la modă Maria Magdalena.

Vom comenta biblic o magistrală observaţie a filosofului italian: s-a trecut de la chipul cioplit al individului, idolul-eu, la chipul cioplit al naţiunii, al rasei, idolul-noi – noi sublimii oameni. Este o mare lepădare de Hristos, de Dumnezeu, de acea temere de Dumnezeu, prezentă şi în teama de hybris, de trufie, a greului antic, păgân.